Au încercat să coboare dintr-un tren aflat în mișcare. Ce s-a întâmplat mai departe

Publicat: 19 06. 2014, 12:07
Actualizat: 31 07. 2014, 14:30

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, două persoane, un bărbat în vârstă de 33 de ani și o femeie de 66 de ani, au fost rănite după ce au încercat să coboare dintr-un tren care pleca din Gara Burdujeni.

La fața locului au ajuns două ambulanțe SMURD, iar după ce au primit îngrijiri medicale la fața locului și fost stabilizate victimele au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Șeful Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, medicul Liviu Cârlan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că femeia a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, hematom extradural și hemoragie subarahnoidiană” și a fost internată în secția de Neurochirurgie, urmând să fie operată. Celălalt pacient are un traumatism cranian și un traumatism la gleznă.

Surse din cadrul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Feroviare Suceava spun că cele două persoane, care sunt din Rădăuți, se aflau, joi dimineață, în trenul interregional 1652 Suceava- București Nord pentru a conduce pe cineva. Trenul s-a pus în mișcare la ora la care era prevăzută plecarea din Gara Burdujeni, iar cele două persoane au intrat în panică și au încercat să coboare, căzând pe peron.