Avarie majoră în București. Mai multe sectoare au rămas fără energie electrică

Publicat: 07 08. 2020, 13:54
Actualizat: 07 08. 2020, 19:31
Avarie majoră în București. Mai multe sectoare au rămas fără energie electrică. Sursa foto: Shutterstock

Alimentarea cu energie electrică și apă potabilă a fost oprită vineri în mai multe zone din sectoarele 5 și 6 din Capitală.

Transelectrica: Avaria s-a produs ca urmare a unui incident
Transelectrica a anunțat că avaria din Capitală s-a produs ca urmare a unui „incident” în cadrul lucrărilor de retehnologizare de la stația Domnești.
„Incidentul s-a produs în timpul realizării unor manevre în cadrul lucrărilor de retehnologizare. Compania a declanșat o investigație pentru stabilirea exactă a cauzelor și a condițiilor în care s-a produs incidentul”, se arată într-un comunicat transmis de compania de stat.
Avaria nu s-a produs în instalațiile E-Distribuție Muntenia
Potrivit unui comunicat de presă, avaria s-a produs în afara instalațiilor E-Distribuție Muntenia, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Un incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice în jurul orei 13, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia, a cauzat astăzi o întrerupere în alimentarea cu energie electrică a stațiilor adiacente, care alimentează zona de vest și centrală a municipiului București și zone limitrofe din județele Ilfov și Giurgiu. În prezent, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru cea mai mare parte a consumatorilor. Regretăm disconfortul produs clienților”, au transmis, vineri, reprezentanții E-Distribuție Muntenia.

Potrivit MEDIAFAX, circulația metroului din București nu a fost afectată de avaria din rețeaua de energie electrică, întrucât a fost utilizat sistemul de iluminare de siguranță.

„După o pană de curent care a avut loc la nivelul Capitalei, pe magistralele 1, 3 și 4 a intrat în funcțiune iluminatul de siguranță. Circulația trenurilor nu este afectată”, au transmis reprezentanții Metrorex.

Alimentarea cu energie a revenit în unele cartiere
Potrivit unor informații, alimentarea cu energie electrică a revenit în anumite cartiere, însă multe zone din Capitală se confruntă în continuare cu probleme.
Bucureștenii au reclamat probleme și în ceea ce privește serviciul de internet furnizat de compania RCS&RDS, dar în acest moment nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident și avaria produsă la rețeaua de alimentare cu energie electrică. Problemele sunt cauzate de o avarie la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Potrivit primelor informații, ar fi existat probleme din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică și la sediul Guvernului.

Rețeaua Apa Nova, afectată și ea de avarie

Reprezentanții Apa Nova au anunțat că avaria a afectat și mai multe stații de pompare și repompare a apei din Sectorul 6 al Capitalei, acesta fiind motivul pentru care locuitorii din această zonă a Bucureștiului au rămas și fără apă potabilă.

„Echipele operaţionale Apa Nova au intervenit de urgenţă astăzi, 07.08.2020, în jurul orei 12,50, după ce Staţia de Potabilizare Roşu, dar şi mai multe staţii de pompare şi repompare ale Apa Nova din Sectorul 6 au rămas fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune apărute la Staţia 110 KV Enel. Ca urmare a lipsei de alimentare cu energie, staţiile de pompare au fost oprite parţial sau integral în Sectorul 6, dar au fost afectate şi zone din sectoarele 1, 2 şi 5, pentru aproximativ 30 de minute. Echipele Apa Nova au intervenit atât în teren, cât şi din Dispecerat prin manevre şi acţiuni specifice pentru diminuarea pe cât posibil a efectelor căderii de tensiune”, au informat reprezentanții Apa Nova, prin intermediul unui comunicat.

Compania a adăugat că furnizorul de energie a reluat alimentarea în jurul orei 13:15, astfel că alimentarea cu apă potabilă a fost și ea reluată. Apa Nova a mai avertizat că există posibilitatea ca apa potabilă să fie tulbure în urma acestui incident, în special în Sectorul 6.