Avertizare de la ANM. Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, în trei județe din țară

Publicat: 04 05. 2019, 14:17

Conform ANM, până la ora 14.35, în localitățile Tulcea, Babadag, Sarichioi, Somova, Valea Nucarilor, Frecăței, Mihail Kogălniceanu, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Nufăru, Ciucurova, Horia, Valea Teilor, Maliuc, Pardina și Ceatalchioi se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Aversele de ploaie vor cumula 20 – 25 litri / metru pătrat.

ANM a emis o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și grindină valabilă pentru localități din județele Sălaj și Maramureș, până la ora 15.00.

Potrivit noii avertizări, în mai multe localități din județele Sălaj și Maramureș, inclusiv la Baia Mare, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 20 – 25 litri / metru pătrat, grindină de dimensiuni mici și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizarea cod galben este valabilă până la ora 15.00.