„BOR fără corupți”. Doi foști angajați ai Arhiepiscopiei Tomisului dansează frenetic într-un clip viral: „Muzică și voie bună!” – VIDEO

Publicat: 05 11. 2019, 09:59

Un videoclip postat pe pagina de Facebook „BOR fără corupți” surprinde doi foști angajați ai Arhiepiscopiei Tomisului dansând pe muzică populară:

„Muzică și voie bună în Arhiepiscopia Tomisului. Protagoniști: Fostul exarh al mănăstirilor, călugărul Benedict și purtătorul de toiag al lui Teodosie, Gicuță”, se arată în descrierea videoclipului.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, nu a comentat imaginile, spunând că cei doi protagoniști nu mai sunt angajați ai instituției.

„Arhiepiscopia Tomisului nu comentează imaginile, fiind vorba de persoane care nu mai au nicio legătură cu noi. Benedict Georgescu a fost demis din funcția de exarh în septembrie 2018, iar Stancu Gicu a demisionat în aprilie 2018″, a spus Eugen Tănăsescu.

Acesta a adăugat că imaginile nu au fost filmate în Palatul Arhiepiscopiei.

Videoclipul postat pe Facebook a strâns până în acest moment peste 250 de distribuiri și aproape 150 de comentarii. Mulți internauți îi condamnă pe cei doi preoți, însă sunt și multe comentarii prin care oamenii le iau apărarea: „Dacă erau oricare alții vi se părea normal, dar dacă sunt preoți, așa ce ușor dăm frâu liber la cuvinte urâte și judecăm×…” – este unul dintre comentariile favorabile foștilor angajați ai Arhiepiscopiei Tomisului.