Carantina dintr-o comună gălățeană, prelungită cu 14 zile. Locuitorii nu au voie să circule în timpul nopții

Publicat: 27 10. 2020, 07:59
Actualizat: 06 04. 2021, 15:31
Carantina din comuna Ivești, județul Galați, prelungită cu 14 zile. FOTO: Pixabay

Carantina din comuna Ivești, județul Galați, a fost prelungită pentru încă două săptămâni, în contextul numărul ridicat de cazuri de coronavirus s-a menținut. În continuare, localnicii nu vor avea voie să circule în timpul nopții și vor purta mască în toate spațiile publice, închise sau deschise. 

Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a emis ordinul de prelungire a carantinei zonale din comuna Ivești, județul Galați, la solicitarea CJSU. Astfel, carantina este prelungită începând de marți pentru o perioadă de 14 zile.

„Începând cu data de 27.10.2020 ora 05.00, pentru o perioadă de 14 zile se prelungește măsura de carantinare zonală a comunității cuprinsă între străzile Vasile Alecsandri, Victor Ioan Popa și str. Pădurii aferente DJ 254 (str. Blăjerii de Sus) din comuna Ivești, județul Galați”, a anunțat Prefectura Galați.

Autoritățile au stabilit rute ocolitoare pentru zona carantinată, astfel: D.J. 255 Izvoarele – Slobozia Conachi – Pechea – ieșire D.J. 251 – Costache Negri – Cudalbi – ieșire D.J. 254 – Grivița, D.J. 253 Umbrărești intersecție cu D.J. 254 B – Grivița.

Restricțiile impuse în comuna Ivești

În zona carantinată este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, atât cele interioare, cât și cele exterioare, iar intrarea-ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din localitatea carantinată se va efectua doar prin filtrele instituite de forțele de ordine.

De asemenea, se interzice deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reședinței, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în comuna Ivești, dar și circulația persoanelor și a vehiculelor în intervalul orar 22.00 – 06.00, excepție fac bolnavii cronici aflați în evidențele unităților sanitare, femeile gravide, urgențele medicale.

Potrivit Prefecturii, este permisă deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 06.00 – 22.00 pe baza unor documente justificative și este interzisă intrarea în zona carantinată a operatorilor economici ce desfășoară activități de curierat și care livrează/preiau comenzi la/de la cetățenii unității administrative-teritorială carantinate.