Caz dramatic în Bihor: Tânăr vietnamez târât 150 de metri cu mașina, după ce a fost tâlhărit de 2 români

Publicat: 29 08. 2019, 11:28

Polițiștii din Oradea au fost sesizați, marți, prin apel la 112 că, pe Șoseaua Borșului din oraș, doi bărbați care se deplasau cu o mașină, i-au furat telefonul mobil unui tânăr de 24 de ani, din Vietnam, iar când acesta a încercat să se opună și s-a agățat de portiera din dreapta a autoturismului, șoferul a demarat, târându-l pe tânăr aproximativ 150 de metri, până a căzut.

Mașina a fost găsită de polițiști, avariată și abandonată pe șoseaua de centură a orașului, iar la scurt timp a fost găsit în zonă și șoferul – un bărbat de 26 de ani, din Oradea.

Bărbatul nu avea permis de conducere și a refuzat să se supună prelevării de probe pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au găsit în mașină telefonul reclamat ca furat.

De asemenea, polițiștii l-au găsit și pe al doilea pasager din mașină, un bărbat de 26 de ani, tot din Oradea, pe care l-au dus la sediul poliției pentru cercetări.

Potrivit IPJ Bihor, în urma agresiunii, tânărul de 24 de ani, din Vietnam, a fost rănit și are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale.

Cei doi agresori au fost reținuți pentru 24 de ore și apoi arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul conducătorului de autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.