Caz incredibil în București: Ce a pățit o femeie de 29 de ani care a parcat mașina în mijlocul intersecției și a plecat acasă să se culce. VIDEO

Publicat: 24 04. 2018, 16:25

This browser does not support the video element.

Femeia și-a lăsat parcată mașina, marca Volkswagen Passat, în fața Parcului Carol din Sectorul 1 al Capitalei. Tânăra a oprit motorul, a stins luminile, a încuiat portierele și a mers către domiciliul aflat în apropiere, anunță Poliția Locală a Capitalei.

Mașina a stat în intersecție aproximativ 8 ore.

Autoturismul a fost descoperit luni dimineață de către un echipaj al Serviciului Circulației din cadrul Poliției Locale.

Până în momentul în care polițiștii au reușit să dea de urma femeii, mașina parcată în intersecție a fost semnalizată în trafic cu ajutorul unei alte mașini de serviciu aparținând autorităților.

Ulterior, proprietara în vârstă de 29 de ani a fost identificată și sancționată cu 580 de lei amendă și trei puncte penalizare.

Pentru câteva zeci de minute, traficul în zonă a fost perturbat.

SURSA VIDEO: Facebook/PLMB