Ce urmează după reținerea Elenei Udrea și a Alinei Bica? Tribunalul ar putea amâna o decizie privind extrădarea

Publicat: 04 10. 2018, 18:07

This browser does not support the video element.

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute în Costa Rica și duse la Tribunalul Penal din San José – Costa Rica. Cele două urmează să fie audiate de către instanță, judecătorii fiind cei care vor decide și măsurile ce se impun după.

Ambele erau investigate, supravegheate și monitorizate de autoritățile din Costa Rica.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că atât Alina Bica, cât și Elena Udrea aveau notițe roșii de urmărire internațională prin Interpol, ca urmare a condamnărilor primite în România, în dosare de corupție. Fostul ministru al Turismului este condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, în timp ce fostul procuror-șef DIICOT a primit o condamnare de 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost cercetat și Adriean Videanu.

În momentul în care vor fi audiate de instanță, este posibil ca acestea să invoce cererile de azil depuse, motiv pentru care judecătorii ar putea să amâne o decizie privind extrădarea.

Tribunalul ar putea însă să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migrație va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Veronel Rădulescu, avocatul fostului ministru, declara că din acel moment nu mai există nicio șansă ca aceasta să fie extrădată, deoarece copilul va primi cetățenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

„Este o problemă de traducere. Din punctul meu de vedere, ambele au statut temporar de refugiat pe perioada de un an de zile și se află în discuția autorităților din Costa Rica cererea lor de a obține statutul permanent de refugiat în Costa Rica. Statutul temporar ar trebui să expire în februarie anul viitor”, declara Veronel Rădulescu, la Antena 3.

„Din punctul meu de vedere, șansa este minimă, această soluție a extrădării. Ideea este că ar fi și nedrept să separi un copil de doar 10 zile de mama sa. Orice stat va ține cont de acest aspect.”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineață, că procedura de extrădare a Elenei Udrea din Costa Rica va parcurge în continuare etapele legale, precizând că el nu face distincție între condamnați.

„Să nu facem din persoana despre care vorbiți un personaj național. Procedura va parcurge etapele legale. Pentru mine nu e un subiect Elena Udrea. Un condamnat e personaj pentru țară? De ce nu vedeți la foarte mulți condamnați din străinătate care au același parcurs. Eu nu fac distincție”, a declarat Tudorel Toader, la sediul CSM.