Comisia juridică aprobă cererea de încuviințare a REȚINERII ȘI ARESTĂRII PREVENTIVE a lui DAN ȘOVA

Publicat: 24 11. 2015, 15:08
Actualizat: 24 11. 2015, 17:42

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru (PSD), membru al Comisiei juridice.

Dan Șova a fost audiat, marți, în Comisia juridică a Senatului, după ce și-a studiat dosarul timp de 4 ore, împreună cu avocatul său, Aurel Ciobanu.

Șova a plecat de la Comisia juridică însoțit de avocatul său, însă nu a făcut declarații presei.

Dosarul deschis luni la Comisia juridică are aproximativ 3.000 de pagini, fiind cuprins în șapte volume.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, preciza, luni, că marți va fi întocmit raportul Comisiei juridice și înaintat Biroului Permanent, care urmează apoi să decidă ca votul să aibă loc la următoarea ședință de plen.

„Marți vom întocmi raportul, după vot, și îl vom înainta Biroului Permanent, va fi la primul plen, probabil miercurea viitoare”, a mai spus Boboc.

Cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova a ajuns vineri la cabinetul președintelui Senatului.

Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reținererea și arestarea preventivă a senatorului.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova ar fi pretins sume de bani și ar fi primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiți pentru a achita un imobil cumpărat în București.

Mihai Bălan a fost reținut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanță, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistență juridică cu o firmă, influențat de senatorul Dan Șova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă și a fost contestată de procurorii DNA la aceeași instanță.

Dan Șova este acuzat și în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Șova, care a primit 79 de voturi „pentru” și 67 „împotrivă”, senatorii susținând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condițiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deși Constituția prevede că încuviințarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenți.

Votul a fost contestat la Curtea Constituțională de către PNL și a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.