CORONAVIRUS. Alți 365 de români au fost repatriați din Italia

Publicat: 28 03. 2020, 11:24

Alți 365 de cetățeni români, care se aflau pe teritoriul Italiei, au fost repatriați, vineri seară, cu două curse de tip charter. Aceștia erau muncitori sezonieri și au fost aduși de la Veneția.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), aceștia au ajuns în țară în urma demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, pentru repatrierea muncitorilor sezonieri aflați în Italia, rămași pe drumuri în urma crizei generate de pandemie. Aceștia vor fi plasati în carantină pentru 14 zile.

MAI a reînoit apelurile prin care autoritățile solicită evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii presupun riscuri majore și periclitează siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, românii cu domiciliul sau reședința în străinătate sunt sfătuiți să respecte cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și să renunțe la eventualele deplasări către România. Oficialii MAI spun că astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând, astfel, în pericol siguranța celor de acasă.