Descoperire macabră a unui muncitor, care săpa cu un excavator într-un lac de acumulare din Neamț: „E de multă vreme acolo…”

Publicat: 27 04. 2018, 19:05

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Adrian Rotaru, a declarat, vineri, că, din primele date, cadavrul pare a fi unei tinere care s-a înecat în urmă cu mai mult timp.

„Persoana a fost descoperită de un muncitor de la Hidrocentrala Dumbrava Deal care se ocupa de curățarea grătarelor. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială complexă de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț. Este vorba despre trupul neînsuflețit al unei persoane de sex feminin, destul de tânără, care pare să se fi înecat de mai mult timp”, a spus Rotaru.

Potrivit acestuia, cadavrul a fost descoperit cu ajutorul cupei unui excavator.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Neamț au întocmit un dosar pentru moarte suspectă. În urma efectuării necropsiei, autoritățile vor stabili care a fost cauza morții.