„Detaliul” pe care Dragnea l-a uitat atunci când a vorbit despre construcția noului spital de la Sibiu

Publicat: 02 11. 2017, 19:42
„Art. 1. – Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 2. – (1) Se aprobă transmiterea imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Sibiu.
 
(2) În termen de 5 ani de la data semnării între părțile interesate a protocolului de predare-preluare a imobilului prevăzut la alin. (1) vor fi demarate lucrările de construire a unui nou spital clinic județean de urgență, iar, în cazul nerespectării termenului, acesta revine de drept în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului”, se arată în hotărârea de Guvern dată de Cabinetul Cioloș în decembrie 2016. 
 
VEZI AICI HG 912/2016 PRIN CARE SE DECIDEA TRANSFERAREA TERENULUI DIN SIBIU ȘI UTILIZAREA SA PENTRU CONSTRUIREA UNUI NOU SPITAL
 
Miercuri, Liviu Dragnea și Mihai Tudose au decis să facă o vizită neanunțată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în urma căreia președintele PSD a anunțat că s-a hotărât ca Guvernul să construiască un nou spital în zonă, uitând, însă, să menționeze că proiectul și transferul terenului datează din timpul guvernării tehnocrate.
 
CITEȘTE COMUNICATUL GUVERNULUI ÎN CARE ERA ANUNȚATĂ ADOPTAREA HOTĂRÂRII DE GUVERN PENTRU TRANSFERUL TERENULUI PE CARE VA FI CONSTRUIT NOUL SPITAL 
 
„Nu a fost planul să mergem la sediu. (…) Noi am fost la spital. (…) Nu am venit cu avionul, să avem o oră fixă, am plecat mai târziu, am hotărât împreună să mergem la spital, să facem o vizită neanunțată, că erau solicitări să se realizeze niște investiții în diverse unități medicale și discuția a fost foarte bună cu conducerea de acolo și s-a decis Guvernul să facă un spital nou la Sibiu. Au și un teren disponibil de 20 de hectare”, declara Dragnea miercuri, la Sibiu.