Doi olandezi și trei români au vândut 10.000 de pastile de ecstasy unui polițist sub acoperire. VIDEO

Publicat: 25 02. 2013, 13:25
Actualizat: 29 07. 2014, 19:23

Doi cetățeni olandezi – Van Hulten Rudolf Thomas, Marinus Maria, 55 ani, și Schellekens Mark Adrianus Maria Johannes, 36 ani – și trei români – Sava Vasilica, 29 ani, Chimir Cornelia, 45 ani, și Pauliuc Florin Constantin, 34 ani – au fost reținuți duminică de procurorii DIICOT Brașov și polițiștii BCCOA Brașov în localitatea prahoveană Urlați. Cei cinci au fost reținuți  în timp ce vindeau unui polițist sub acoperire 10.000 de pastile de ecstasy, în valoare de peste 100.000 de euro.

Flagrantul a fost urmarea unei îndelungate monitorizări a celor cinci, realizate cu sprijinul departamentului Operațiuni Speciale și al SRI. Totodată, la perchezițiile efectuate la domiciliile celor trei români au mai fost găsite și câteva zeci de doze de cocaină, despre care traficanții au afirmat că erau destinate consumului lor propriu.

Potrivit anchetatorilor, cei cinci fac parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri, care are în Olanda cel puțin două laboratoare de producere a drogurilor, de unde acestea sunt „exportate” apoi în România și în alte câteva țări foste comuniste din sud-estul Europei.

De asemenea, cei doi olandezi sunt suspectați și că ar fi racolat mai mulți cetățeni români pe care i-au dus în Olanda, înființând pe numele lor societăți comerciale, folosite ulterior în traficul internațional de droguri.

Suspecții se află în arestul IPJ Brașov, în baza unei ordonanțe de reținere de 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie aduși  la Tribunalul Brașov cu propunerea arestării preventive pentru 29 de zile sub acuzațiile de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.