Egipt: Incendiu într-un spital unde se tratau pacienți cu COVID-19 / Șapte morți până în acest moment

Publicat: 26 12. 2020, 19:51
Actualizat: 06 04. 2021, 15:14
Egipt: Incendiu într-un spital unde se tratau pacienți cu COVID-19 / Șapte morți până în acest moment / Sursă foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, într-o secție de terapie intensivă dintr-un spital din Cairo, Egipt, unde erau tratați pacienți infectați cu SARS-CoV-12. Șapte persoane au murit și mai multe au fost rănite, scrie presa internațională.

Șapte persoane au murit și mai multe au fost rănite

Șapte persoane au murit și mai multe au fost rănite, sâmbătă, într-un incendiu într-un spital din Cairo, scrie ctvnews.ca.

Poliția locală din Cairo a transmis că incendiul a izbucnit la un spital privat din Obour, un district de la periferia capitalei.

În urma incendiului, cinci persoane au fost rănite. Cei răniți, precum și alți pacienți, au fost evacuați și duși la spitale din zonă.

Deocamdată nu se știe cauza izbucnirii incendiului, dar cotidianul de stat, al-Ahram, a scris că ar fi fost vorba de scurtcircuit electric.

Incendiu similar în Turcia, acum o săptămână

Un incendiu care a izbucnit în urmă cu o săptămână în secția de Terapie Intensivă pentru pacienți Covid a unui spital privat a ucis opt oameni, a anunțat guvernatorul provinciei Gaziantep, din sud-estul Turciei.

Potrivit CNN Turk, incendiul a izbucnit după ce un aparat de ventilaţie pulmonară cu debit mare, utilizat în tratamentul pacienților cu COVID-19, a explodat.

Incendiul de la Spitalul Universitar Sanko a fost produs, cel mai probabil, din cauza unui ventilator de oxigen care a explodat, potrivit autorităților locale. Șapte pacineți au murit pe loc, în timp ce a opta victimă a decedat în drum spre un alt spital.

Focul a fost stins la scurt timp de la izbucnirea incendiului, echipele de intervenție și pompierii fiind mobilizați imediat.

Victimele aveau vârste între 65 și 85 de ani. Alți 14 pacienții care erau tratați în secție au fost transferați la spitale din apropiere, potrivit ultimelor date transmise de presa locală. O anchetă a fost declanșată ca urmare a tragediei.