ÎCCJ răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea

Publicat: 22 06. 2018, 14:47
Actualizat: 26 03. 2019, 18:55

„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Prin urmare, respectarea Constituției și a principiului separației puterilor în stat impune ca justiția să se realizeze numai în sala de judecată și numai în baza dispozițiilor constituționale ale legii. Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunțe asupra temeiniciei unei acuzații, în baza probelor aflate la dosar, dar și faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanță nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menținută sau nu în căile de atac și nici nu au competența legală de a constata că aplicarea legii este sub influența arbitrariului, toate aceste competențe aparținând instanțelor de control judiciar sau Inspecției Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârșit o abatere disciplinară”, au precizat magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), printr-un comunicat de presă.

Sursa citată mai subliniază că instanța supremă a apreciat, întotdeauna, libertatea de exprimare, însă reamintește faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, acest drept nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiție.

„De aceea, a susține că Înalta Curte a încălcat deciziile Curții Constituționale înainte de a cunoaște conținutul și raționamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului și este de natură a arunca îndoiala și neîncrederea asupra actului de justiție. Apreciem îndemnul la cumpătare, dar ne îndoim de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmații potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii. Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătorești, presupune cunoașterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătorești în discuție”, mai arată judecătorii.