Incident cu final fericit în Sălaj: Copil de 2 ani blocat într-o mașină, pe o stradă de lângă sediul ISU, a fost salvat de pompieri

Publicat: 27 08. 2019, 13:13

Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că micuțul a fost consultat de echipajul medical sosit la fața locului, nefiind nevoie de transportul său la spital.

„Un copil în vârstă de aproximativ 2 ani a fost blocat, accidental, într-un autoturism pe str. Coșca din municipiul Zalău, iar mama acestuia a apelat numărul unic de urgență 112. Pompierii au intervenit și au extras copilul după câteva minute, acesta fiind în regulă. A fost consultat de echipajul medical sosit la fața locului, nefiind nevoie de trasportul său la spital pentru investigații suplimentare”, a spus Jacodi.

Copilul se afla pe bancheta din spate, iar pompierii au spart un geam din față pentru a debloca autoturismul și a-l scoate.

Potrivit lui Jacodi, intervenția pompierilor a fost rapidă deoarece incidentul a avut loc pe o stradă situată în apropierea sediului ISU Sălaj.