Legea dării în plată se va aplica și creditelor Prima Casă

Publicat: 17 02. 2016, 15:10

Senatorii au votat cu 7 voturi „pentru” excluderea creditelor din programul Prima Casă și 8 voturi „împotrivă”.

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Enache Jiru a pledat anterior, ca și reprezentanții BNR, pentru excluderea programului Prima Casă din sfera de aplicare a legii dării în plată.

„Sunt 160.000 de beneficiari ai Primei Case în prezent, avem garanții acordate de 14 miliarde lei. Dacă programul nu este exceptat, programul nu mai are nicio valabilitate. Problema e dacă ne mai dorim acest program sau nu. Programul este foarte util”, a spus Jiru.

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a făcut referire la cererea de reexaminare transmisă de președintele României, care ridică explicit chestiunea programului Prima Casă, menționând că programul este desființat, în actuala formulare a legii.

Potrivit datelor prezentate de viceguvernatorul băncii centrale Liviu Voinea, creditele Prima Casă au fost acordate unui număr de 159.106 de clienți, care au o rată de neperformanță de 0,04%, el considerând că acest aspect reprezintă un argument solid pentru a nu-i avea cuprinși în legea dării în plată.

„Dacă Parlamentul anulează garanția pe care tot Parlamentul a introdus-o, duce România în faliment de stat, ultima orară a făcut-o Ceaușescu în 1981”, a spus Olteanu.

Voinea a menționat totodată că statul român va pierde procesele care vor fi intentate de către clienți și se va crea deficit bugetar.

„Creditarea ipotecară este susținută în proporție de 91% de creditele Prima Casă. Dacă este eliminat programul, creditarea din România va avea de suferit și va exista un impact și asupra industriei construcțiilor”, a punctat Voinea.

Inițiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, a explicat senatorilor că statul garantează creditele în proporție de 50%, iar după ce statul va plăti băncilor se va îndrepta ulterior prin ANAF împotriva debitorilor pentru a-și recupera banii.

„Ce se întâmplă dacă peste 10 ani omul își pierde locul de muncă și nu mai poate plăti? Statul va plăti băncii, iar banca este liniștită. Numai că statul se va îndrepta prin ANAF ca să-și recupereze banii, cetățeanul poate fi urmărit pe venituri pentru partea statului. În schimb, unuia care a luat un credit normal i se va stinge datoria, ceea ce înseamnă că au parte de tratament inegal”, a spus Zamfir.

Senatorii au votat în final să nu excludă programul Prima Casă din lege, după ce au intervenit și consumatorii, clienți ai băncilor, care au subliniat că se simt discriminați în această situație.