MAE, despre accidentul cu români din Germania: O singură victimă a mai rămas internată în spital

Publicat: 20 12. 2017, 19:37

„O echipă mobilă din cadrul Consulatului General al României la Munchen s-a deplasat la fața locului pentru a acorda asistență consulară. Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile locale, accidentul s-a produs în apropierea localității Deggendorf, mai mulți pasageri fiind transportați, în regim de urgență, la cea mai apropiată unitate medicală”, transmite Ministerul de Externe, într-un răspuns remis agenției MEDIAFAX.

Sursa citată precizează că, în prezent, victimele sunt externate, cu excepția șoferului autocarului care beneficiază în continuare de îngrijiri medicale.

„Un alt autovehicul va prelua cetățenii români în vederea continuării călătoriei spre România. Oficiul consular menține legătura cu autoritățile locale și unitatea spitalicească, în vederea monitorizării evoluției stării de sănătate a șoferului”, transmite MAE.

Cel puțin nouă persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, după ce un autocar înmatriculat în România a intrat în coliziune cu alt vehicul pe o autostradă, în sud-estul Germaniei, afirmă surse citate de presa locală.

Accidentul a avut loc miercuri la ora 12.40 (13.40, ora României), pe Autostrada A3, în zona Metten (Straubing, landul Bavaria), în sud-estul Germaniei. Un autocar din România, în care erau 51 de persoane, a lovit din spate un camion, înmatriculat tot în România. Accidentul s-a produs în condiții de ceață densă, la formarea unei coloane de vehicule din cauza unor lucrări, informează publicațiile
Wochenblatt și Deggendorfer Zeitung.