Marș al protestatarilor de la Iași, după mitingul PSD: „Ne tragi țara înapoi!” – FOTO / VIDEO

Publicat: 09 05. 2019, 19:54

După plecarea simpatizanților PSD care au participat la miting, protestatarii au primit acces în Piața Unirii din centrul Iașului.

Protestatarii au strigat „PSD, ciuma roșie” și „Hoții” și au suflat în vuvuzele.

Ulterior, miile de protestatari au plecat într-un marș pe străzile orașului, iar în fața sediului PSD din Iași au scandat „PSD, ești un gunoi, ne tragi țara înapoi”.

Plecarea simpatizanților PSD din Piața Unirii a fost marcată de câteva incidente, majoritatea verbale.

În timpul discursului, președintele PSD Liviu Dragnea a reacționat după ce în timpul mitingului s-au auzit câteva huiduieli, spunând că „derbedeii” umblă pentru că PSD e cel mai mare partid, dar cei mai mulți se uită la măsurile luate.

Mitingul organizat de PSD la Iași a avut loc în aceeași și cu Summit-ul liderilor UE de la Sibiu.