Ministrului Transporturilor, Dan Costescu, acuzații grave din partea familiei Aurei Ion

Publicat: 08 04. 2016, 20:59

„Având în vedere competențele instituției dumneavoastră, la data de 19 noiembrie 2015, după finalizarea investigației catastrofei aviatice din Munții Apuseni, v-am solicitat să dispuneți efectuarea verificărilor cuvenite la nivelul Comisiei care a efectuat investigația accidentului, Comisie din cadrul CIAS. În concret, v-am solicitat să verificați fiecare membru al Comisiei de investigație și să stabiliți dacă aveau competențele necesare să participe , în calitate de investigatori-șef, la efectuarea investigației cazului nostru”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de familia Aurei Ion către ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

În documentul citat se mai precizează că familia Aurei Ion a adus la cunoștință autorităților că, din informațiile publicate de către CIAS pe pagina oficială rezultă că, la nivelul anului 2010, președintele Comisiei de Investigație a deținut funcția de director CIAS, deși nu avea calificările necesare prevăzute de lege. Totodată, ei au cerut verificarea și comunicarea componenței CIAS , conform organigramei de funcționare a acesteia, cu indicații pentru fiecare angajat referitor la funcția/postul pe care acesta l-a ocupat în perioada de la înființare și până în prezent.

„Prima solicitare adresată dumneavoastră a fost în anul 2015 , luna noiembrie (adică acum cinci luni). Nu am primit răspuns, deși legea vă obligă. Am revenit către dumneavoastră la data de 3 martie 2016. Nu am primit răspuns. Domnule ministru, vă cerem să explicați cum se poate ca instituția dumneavoastră să furnizeze presei informații neadevărate cu privire la petiția noastră? Care este motivul pentru care ați informat presa că noi am fi primit deja un răspuns? Lipsa răspunsurilor echivalează cu recunoașterea existenței problemei semnalate de noi, suspiciunile noastre rezonabile devenind astfel certitudini , iar lipsa reacțiilor imediate echivalează cu punerea în pericol a siguranței aviației civile”, se mai arată în scrisoare.