Moarte tragică pentru un alpinist maghiar: a căzut de pe o stâncă în județul Alba

Publicat: 25 03. 2017, 19:46
Actualizat: 03 10. 2018, 16:04

Ofițerul de serviciu al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că cetățeanul maghiar, în vârstă de 36 de ani, care a murit după ce a căzut de pe o stâncă din Cheile Vălișoarei era alpinist cu experiență.

„Acesta a căzut de la circa 40 de metri înălțime, în timp ce cobora, cel mai probabil într-o clipă de neatenție. La fața locului a venit și un elicopter SMURD, însă bărbatul nu a mai fost transportat la spital deoarece a murit”, potrivit IPJ Alba.

Alpinistul avea 15 ani experiență și se afla într-o excursie în județul Alba.