O femeie a fost bătută de propriul fiu pe bulevardul Regina Maria din București

Publicat: 04 06. 2018, 11:34
Actualizat: 25 03. 2019, 20:24

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că sâmbătă, la miezul nopții, Secția 14 Poliție a fost sesizată printr-un apel la 112, că pe Bulevardul Regina Maria nr. 43, o femeie este AGRESATĂ de un tânăr. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că agresorul este chiar FIUL FEMEII.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă, deoarece rănile nu îi puneau în pericol viața, a părăsit unitatea de primiri urgențe.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, a fost INTERNAT într-o unitate de specialitate. Polițiștii Secției 14 fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.