O fetiță de cinci ani a murit după ce a fost luată de o viitură, în Prahova. Trupul ei fost găsit la un kilometru de locul unde a dispărut

Publicat: 19 05. 2012, 22:46

Copilul dispărut în orașul prahovean Vălenii de Munte a fost găsit mort, polițiștii mergând pe ipoteza că fetița, în vârstă de cinci ani, s-a înecat după ce a fost luată de o viitură formată pe un pârâu din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că fetița dispărută sâmbătă după-amiază în timp ce se juca cu frații săi pe o stradă din orașul Vălenii de Munte a fost găsită moartă la aproximativ un kilometru de locul în care a dispărut.

Polițiștii merg pe ipoteza că, cel mai probabil, copilul a murit înecat, trupul neînsuflețit urmând să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei morții.

Martorii spun că fetița se juca împreună cu fratele său în fața curții, pe o stradă din orașul Vălenii de Munte, stradă în apropierea căreia trece un pârâu. La un moment dat, fratele a observat că fetița a dispărut, localnicii spunând că cel mai probabil copila a mers în apropierea pârâului, a alunecat pe noroi și a fost luată de apă.

Trupul neînsulețit al copilei a fost găsit agățat în niște tufe, pe un teren din spatele unei grădini. Cadavrul a fost găsit de o femeie care locuiește în zonă și care a anunțat autoritățile.