O fetiță și bunicul său, loviți de un camion pe o trecere de pietoni

Publicat: 07 08. 2014, 14:35
Actualizat: 06 02. 2019, 08:53

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, un bărbat de 43 de ani, din localitatea suceveană Hârtop, conducea, joi la prânz, un TIR dinspre Botoșani spre Fălticeni și a pătruns în intersecția dintre Calea Unirii și Calea Burdujeni, unde este un sens giratoriu semaforizat. Mașina de mare tonaj a lovit o fetiță de șase ani și pe bunicul acesteia, în vârstă de 57 de ani, care traversau strada pe la trecerea pentru pietoni.

Cei doi pietoni au fost trântiți la pământ și au suferit răni, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru investigații și îngrijiri medicale.

Epureanu a menționat că urmează ca în cadrul anchetei să fie vizionate filmările camerelor de luat vederi din zonă pentru a se stabili dacă șoferul camionului a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.