PANDEMIE. Noul bilanț epidemic al Italiei: În total, 32.330 de morţi și 227.364 de cazuri de coronavirus

Publicat: 20 05. 2020, 20:00
Actualizat: 06 04. 2021, 23:11
BILANȚ CORONAVIRUS. 19.398 cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 în România

 Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 32.330 de morţi în Italia, cu 161 de decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 227.000, relatează Mediafax.

Bilanțul epidemic este de 32.330 de morţi:

Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, miercuri seară, că bilanţul epidemic este de 32.330 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 227.364.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 665 de noi cazuri confirmate şi 161 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de cotidianul La Stampa şi de agenţia Adnkronos.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 132.282. În prezent, în Italia sunt 62.752 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 85.775, şi 15.662 de decese. În regiunea Piemonte sunt 29.885 de cazuri şi 3.718 decese, iar în Emilia Romagna sunt 27.364 de cazuri şi 4.008 decese. În Veneto s-au înregistrat 19.030 de cazuri de coronavirus şi 1.832 de decese.

O regiune din Italia oferă sejururi „Covid-19 Free”:

În Veneto turiştii vor fi mai liniştiţi decât la ei acasă”, a precizat Luca Zaia, preşedintele acestei regiuni din nord-estul Italiei, a cărei capitală este Veneţia, în cadrul unei videoconferinţe cu ziariştii străini. El a dat asigurări că situaţia este sigură şi că nu trebuie să existe temeri privind contagierea cu noul coronavirus.

Zaia a mai explicat că regiunea „este deja deschisă” şi că s-a numărat printre primele care şi-au deschis porţile şi că Veneţia îi aşteaptă în siguranţă pe turişti.

El susține că această regiune, care primeşte cel mai mare număr de vizitatori din Italia (aproximativ 70 de milioane pe an, cu încasări de 18 milioane de euro), trebuie să-şi revină în urma lipsei de turişti, turismul fiind cel mai afectat sector din cauza crizei coronavirusului.