Plângere penală în cazul retrocedărilor din Sectorul 3. Robert Negoiță: S3, cel mai vânat sector de samsarii de terenuri

Publicat: 05 07. 2019, 08:50

Primarul Sectorului 3 a transmis o scrisoare deschisă, în care își anunță intenția de a depune plângere penală vizând anumite retrocedări de terenuri. În cazul descoperirii unor nereguli, Robert Negoiță spune că acestea vor conduce la „retragerea titlurilor de proprietate”.

„Vă adresez, astăzi, această scrisoare deschisă pentru a vă provoca să facem echipă în ceea ce privește aducerea în atenția publică a unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria postdecembristă a României. Consider că este momentul să înceapă să se vorbească, onest și deschis, despre acest subiect, dar mai ales să înceapă să se ACȚIONEZE.

Este vorba despre situația retrocedărilor de spații verzi și locuri de joacă din București, dar mai ales din Sectorul 3 al Capitalei. Cel mai vânat și mai spoliat sector de către acești samsari ai combinațiilor cu terenuri.

Fie că vorbim despre situația celor 12 hectare din parcul Al.I. Cuza (fost IOR) sau vorbim despre Parcul Brâncuși, ori despre alte zone verzi din Sectorul 3, schema acestei combinații, care, cred eu, are doar în aparență iz de legalitate, este una extrem de bine gândită, pusă la punct până în cele mai mici detalii. Și beneficiază de suportul unei adevărate rețele care are ramificații în aproape toate structurile statului.

MIZA: miliarde de Euro dobândite în urma retrocedării acestor spații verzi, prin exproprierea lor”, transmite Negoiță, în scrisoare deschisă publicată pe Facebook.

„Vreau și eu ca autoritățile statului de drept să verifice în detaliu cum s-au obținut aceste titluri, pentru că am convingerea că sunt foarte multe lucruri de descoperit. Iar odată descoperite, ele vor conduce la pasul firesc, anume la retragerea acestor titlurilor de proprietate. Adică la redarea tuturor spațiilor în discuție, nouă, comunității, cetățenilor”, mai explică primarul.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru