Polițiștii au ridicat aparatura medicală de pe ambulanțele Puls

Publicat: 09 05. 2016, 14:53
Actualizat: 01 11. 2016, 14:54

Potrivit unor surse oficiale, polițiștii au ridicat aparatură medicală de pe ambulanțele Puls care mergeau la stadionul Dinamo, urmând să se analizeze dacă aparatura folosită este conformă.

De altfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, anunță, luni, printr-un comunicat de presă că duminică,au fost audiați angajați din cadrul serviciului de ambulanță privat dar și medicul echipei de fotbal Dinamo.

„De asemenea, au fost ridicate documentele medicale ale jucătorului, atât de la Institutul Național de Medicină Sportivă, cât și de la clubul Dinamo. Aceste documente au fost puse la dispoziția I.N.M.L. „Mina Minovici” București”, se mai spune în comunicat.

Potrivit Parchetului Capitalei, luni, „a fost efectuată necropsia medico-legală de către specialiști din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, concluziile acestei activități urmând a fi formulate după finalizarea analizelor de laborator”.

„Totodată, în cauză au fost ridicate documente și aparatură medicală de la serviciul de ambulanță privat care a asigurat asistența de specialitate la evenimentul sportiv”, mai informează Parchetul.