Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a refuzat să promulge controversata lege privind mass-media

Publicat: 27 12. 2021, 17:47
Președintele Poloniei, Andrzej Duda / Sursă Foto: YouTube - Captură

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat luni că a respins prin veto un proiect de lege privind mass-media, despre care criticii au spus că vizează reducerea la tăcere a unui canal de știri deținut de Discovery, care critică guvernul, relatează Reuters.

Adoptată în mod neașteptat – și pe repede înainte – în parlamentul polonez în această lună, legea ar fi înăsprit normele privind proprietatea străină asupra mass-media, afectând în mod special capacitatea de operare a canalului de știri TVN24, deținut de compania media americană Discovery Inc.

„Refuz să semnez promulgarea legii privind Consiliul Național al Audiovizualului”, a transmis Duda.

Parlamentarii polonezi au adoptat controversata lege pe 17 decembrie, criticii deciziei spunând că este o încercare a guvernului de dreapta de a reduce la tăcere canalul de știri independent, controlat de SUA, TVN24.

Legea în speță interzicea stabilirea în Polonia a acelor mass-media care nu au acționar majoritar într-o țară din spațiul economic european.

Mii de persoane au protestat pe 20 decembrie în fața palatului președintelui polonez, la Varșovia, împotriva unei noi legi privind media.