PRIMELE țări care slăbesc restricţiile impuse de pandemie

Publicat: 05 04. 2020, 09:12
Speranțe de revenire la normal în Austria

Austria şi Germania sunt primele ţări care slăbesc restricţiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. 

Austria a fost una dintre primele ţări care au închis şcolile şi magazinele, iar guvernul a luat măsuri pentru purtarea obligatorie a măştilor. Auvernul condus de Sebastian Kurz urmează să aplice un plan de relansare treptată a economiei. Premierul le-a cerut oamenilor să păstreze măsurile de distanţare socială şi să nu sărbătorească Paştele în grupuri mari de familie şi prieteni.

„Să nu ne grăbim să tragem, însă, concluzii doar pentru că există unele semnale pozitive. Dar vă pot promite că, dacă datele ne permit, vom face tot ce putem pentru a reveni la normalitate pas cu pas”, le-a spus Kurz parlamentarilor austrieci.

O altă ţară care vrea să facă paşi normai spre funcţionarea normală este Germania. Cancelarul german Angela Merkel a declarat că este optimistă privind situaţia economică din Germania şi analizează posibilitatea de a îmbina protecţia cu revenirea la normalitate.

„Este adevărat că cele mai noi cifre ale Institutului Robert Koch, chiar dacă sunt foarte ridicate, aduc foarte prudent puţină speranţă. Ascensiunea noilor cazuri confirmate a mai încetinit comparativ cu ultimele zile”, a afirmat Angela Merkel, conform cotidianului Le Figaro şi agenţiei Reuters.

Preşedintele Institutului Robert Koch, Lothar Wieler, a anunţat vineri o încetinire a propagării Covid-19, în contextul restricţiilor. „Vedem că propagarea virusului a încetinit. Vedem că funcţionează”, a spus el.

Angela Merkel a precizat: „Categoric, este prematur să identificăm o tendinţă specifică, prin urmare, este prea devreme să relaxăm unele dintre regulile stricte stabilite. Eu şi Guvernul ne gândim cum să obţinem simultan două lucruri: asigurarea protecţiei medicale pentru toţi şi iniţierea procesului de revenire la normalitate în viaţa publică”.

În Germania se înregistrează 89.838 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 1.230 de decese, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).