Proiect de lege: profesorii ar putea beneficia de protecție. ”E plin internetul de filme cu elevi care-i înjură”

Publicat: 01 04. 2016, 15:00
Actualizat: 01 04. 2016, 15:57

„Internetul e plin de articole și chiar filme în care sunt prezentate asemenea incidente: elevi care își umilesc în fața clasei profesorii, alții care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni. Până în 1989, adică în plin regim totalitar, un asemenea incident era de neconceput, iar atunci când totuși, așa ceva se întâmpla într-un oarecare colț al țării, urmările erau drastice pentru elevul în cauză. Până și în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat, iar demnitatea lui era apărată”, susține Șerban Nicolae în expunerea de motive.

Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică la Senat, prevede că personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este „învestit cu exercițiul autorității publice” în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului în învățământ.

Senatoul PSD vrea să impună prin lege „respect și considerație” față de cei din învățământul preuniversitar, „un climat de ordine, disciplină și respect”, „dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare” potrivit regulamentului fiecărei unități de învățământ, „protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor” și sprijin de la autorități pentru „asigurarea considerației și respectului cuvenit funcției”.

De asemenea, inițiatorul mai prevede în proiect ca faptele sesizate în scris de personalul didactic în exercitarea atribuțiilor specifice funcției „se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situației contrare”.

În sfârșit, proiectul de lege introduce pedepse mai mari pentru agresiuni sau omor comise împotriva unui cadru didactic preuniversitar aflat în exercitarea funcției sau în legătură cu aceasta. Pedepsele în aceste cazuri se majorează cu o treime față de cele prevăzute în legea în vigoare. Reglementările referitoare la pedepse protejează și membrii familiilor cadrelor didactice.

„Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unei persoane care ocupă o funcție didactică de predare, de conducere sau de îndrumare și control, aflată în exercitarea atribuțiilor se serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime” se arată în proiect.

De asemenea, inițiativa legislativă stabilește că „săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcție didactică de predare, de conducere sau de îndrumare și control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

Senatorul Șerban Nicolae mai spune, în expunerea de motive, că este necesară această schimbare legislativă pentru că „realitatea ultimilor ani a demonstrat scăderea tot mai accentuată a respectului acordat corpului profesoral de căre elevi și părinții sau reprezentanții legali ai acestora”.

Totodată, senatorul citează un studiu „efectuat anii trecuți pentru Ministerul Educației”, care arată că peste 70.000 de profesori au fost agresați cel puțin o dată. Din studiul invocat mai reiese că 2.400 de copii au recunoscut că și-au jignit profesorii, iar aproape 200 au recunoscut că i-au lovit.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică pe site-ul Senatului, aceasta fiind prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional.