PSD se dă de gol singur: Ministrul Sportului, surprins cu țigara aprinsă în CEx-ul PSD. Cum motivează acesta gestul – VIDEO

Publicat: 13 06. 2019, 16:03

This browser does not support the video element.

Joi, ministrul Tineretului și Sportului, Constantin-Bogdan Matei, a fost filmat, în timpul ședinței Comitetului Executiv PSD, chiar în momentul când își aprinde o țigară.

Acesta a fost surprins când își aprinde țigara, fiind aflat în radul al doilea, în spatele senatorului PSD Șerban Nicolae.

Asta deși întâlnirea social democraților a avut loc la grupul PSD din Palatul Parlamentului, iar fumatul în spațiile închise este interzis, potrivit legii.

Imaginile au fost transmise presei chiar de către reprezentanții Partidului Social Democrat.

Ministrul Sportului, despre gestul de aprindere a țigării în CEx: Din reflex am aprins-o

Ministrul Tineretului și Sportului Bogdan Matei a declarat, joi, pentru Mediafax, că acesta a aprins o țigară în cadrul întrunirii CEx PSD din Parlament „din reflex”, recunoscând că este un „fumător înrăit” și că își asumă acest viciu. El a precizat că și-a dat seama de gest și a stins țigara.

„Din reflex mi-am aprins-o (țigara-n.r.). Mi-am dat seama de gest și am stins-o”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, despre gestul aprinderii unei țigări în ședința Comitextului Executiv Național care s-a ținut în Parlament.

Aprinderea țigării de către oficialul din Guvern a fost surprinsă în imaginile filmate de către PSD în timpul ședinței.

Întrebat despre cum comentează acest gest, în calitate de ministru al Tineretului și Sportului, Bogdan Matei a declarat că este „un fumător înrăit” și că își asumă acest viciu.

„Sunt un fumător înrăit. E un viciu pe care mi-l asum”, a spus Matei.