Pușcăriașul condamnat pentru omor, care a EVADAT din Penitenciarul Găești, a fost GĂSIT – FOTO

Publicat: 09 04. 2019, 20:53

Acesta a fost găsit în zona unei benzinării care are și restaurant, unde bărbatul lucrase anul trecut, în regim deschis, fără pază.

Un bărbat condamnat pentru omor a evadat, marți, din Penitenciarul Găești, autoritățile fiind în alertă. Se pare că deținutul lucra fără să fie supravegheat, iar după-amiaza nu a fost găsit la punctul de lucru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului Găești, Ionela Claudia Ispas, în jurul orei 17.00, s-a constatat că deținutul Crețu Constantin, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Găești.

„Facem precizarea că acesta era clasificat în regim deschis și desfășura activități lucrative fără supraveghere. În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității precum și cooperarea cu Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Dâmbovița, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră”, a transmis reprezentantul Penitenciarului.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus verificări interne, pentru a vedea cum s-a produs evadarea deținutului.

Reprezentanții Peniteciarului Găești au transmis că în momentul părăsirii închisorii, deținutul purta o șapcă de culoare mov, era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare neagră, un hanorac alb, încălțăminte sport cu șireturi verzi.