RANI ADAMESCU, suspect în dosarul de DELAPIDARE al mamei sale, CARMEN ADAMESCU

Publicat: 14 11. 2018, 14:59
Actualizat: 26 03. 2019, 04:39

This browser does not support the video element.

Radu (Rani) Adamescu, fiul lui Carmen Adamescu, s-a prezentat, miercuri, la sediul IGPR, pentru a fi audiat de polițiști. În acest dosar, Carmen Adamescu a fost plasată, pe 18 octombrie, de Curtea de Apel București, sub control judiciar. Procurorii o acuză pe Carmen Adamescu de delapidare, prejudiciul fiind de peste 40 de milioane de lei.

„În fapt, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, în mod repretat, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de președinte al consiliului de administrație și director general al persoanei vătămate „U. S. C” S.A., inculpata Adamescu Carmen a însușit:

a) în favoarea a 4 societăți comerciale controlate de aceasta, suma totală de 44.895.390,97 lei, prin încheierea cu aceste societăți a unor contracte fictive, de natură a crea aparența ieșirii licite a acestei sume din patrimoniul persoanei vătămate (contracte de management/consultanță în afaceri, contracte de prestări servicii, contracte de intermediere comercială);

 

 

b) în interes personal, suma de 3.049.547,67 lei, fie prin ridicare directă în numerar din casieria persoanei vătămate, fie prin efectuarea unor plăți din conturile bancare ale persoanei vătămate”, arată procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În acest sens, polițiștii, sub îndrumarea procurorilor, au pus, joi, sechestru asigurător asupra a 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul în care Carmen Adamescu este acuzată de delapidare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre imobilele pe care a fost pus sechestru se află Hotelul Rex din Mamaia, șase apartamente într-un imobil, un teren în localitatea Ghimpați, un apartament în Poiana Brașov și o casă pe bulevardul Lascar Catargiu din Capitală.

 

 

De asemenea, au fost poprite sumele dintr-un cont bancar deschis de una dintre firme, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor celor patru societăți.

Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, având în vedere prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei.

 

Dosarul lui CARMEN ADAMESCU: Sechestru pe 16 IMOBILE, în valoare de peste 41 MILIOANE LEI

Polițiștii, sub îndrumarea procurorilor, au pus, joi, sechestru asigurător asupra a 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul în care Carmen Adamescu este acuzată de delapidare.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au pus sechestru asigurator asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de patru societăți comerciale, anunță Inspectoratul General al Poliției Române.

De asemenea, au fost poprite sumele dintr-un cont bancar deschis de una dintre firme, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor celor patru societăți.

Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, având în vedere prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei.

 Astfel, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile, inclusiv un hotel situat în stațiunea Mamaia, în valoare totală de 41.453.458 de lei.

Carmen Adamescu a fost prezentă, joi, la Curtea de Apel București, ea contestând măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul București. Anterior, ea fusese reținută pentru 24 de ore.

 

Procurorii o acuză pe Carmen Adamescu de delapidare.

„A rezultat că, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, inculpata profitând de funcțiile deținute a acționat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile și casieria persoanei vătămate în modalitatea însușirii pentru sine sau pentru societățile care erau deținute și controlate de aceasta și membrii familiei sale. Mecanismul de operare a presupus încheierea unor contracte comerciale, cu durată lungă, toate având ca obiect prestări de servicii, activități care în realitate fie nu au fost efectuate, fie au fost prestate de angajații persoanei vătămate sau alte persoane juridice în baza unor relații contractuale directe, fie erau prestate chiar de către, dar în calitățile deținute în cadrul persoanei vătămate pentru care era remunerată lunar sub forma unui salariu”, arată motivarea magistraților Tribunalului București la măsura arestului la domiciliu.

 

Magistrații Tribunalului București au încuviințat cererea procurorilor și au dispus, joia trecută, arest la domiciliu pentru pentru 30 de zile pe numele lui Carmen Adamescu, în dosarul în care aceasta este acuzată de delapidare. Peste 43 de milioane de lei au dispărut din conturile firmelor controlate de soția fostului patron de la „România liberă”, Dan Adamescu, care a murit in 2017. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGP au percheziționat miercuri dimineața locuințele unor persoane de conducere din firma lui Carmen Adamescu, bănuite că au participat la delapidarea banilor.