Răsvan Popescu, despre FALIMENTUL Realitatea TV: NU CNA va opri activitatea la Realitatea

Publicat: 02 04. 2019, 15:13

Magistrații Curții de Apel București au decis, luni, infirmarea planului de reorganizare propus de S.C Realitatea Media S.A., în calitate de debitoare, și a trimis cauza la judecătorul sindic în vederea intrării în faliment.

Decizia instanței este irevocabilă.

Răsvan Popescu, membru al CNA, a declarat, marți, pentru Mediafax că decizia Curții de Apel nu înseamnă că emisia Realitatea TV, postul de televiziune deținut de Realitatea Media, va fi întreruptă imediat.

Odată stabilit falimentul, se numește un lichidator, care va trece la lichidarea societății, respectiv, în principiu, vânzarea de active, inventarierea patrimoniului și poate chiar oprirea activității, în funcție de ce decide acesta, a declarat Răsvan Popescu, care a subliniat: „În orice caz, nu CNA va opri activitatea la Realitatea”.

În ceea ce privește postul de radio Realitatea FM, „din câte știu, fără să fiu un expert neapărat, cred că ANCOM poate retrage licența de emisie în caz de faliment, ceea ce, în perspectivă, duce și la retragerea licenței audiovizuale (de către CNA, n.r.)”.

Rasvan Popescu a mai amintit că o altă societate, care nu are legătură cu Realitatea Media, respectiv Geopol International SRL, deține o altă licență pe satelit, Realitatea Plus, „care merge mai departe și care, poate, va încerca să preia rolul Realitatea TV”.

„Depinde de acționariatul postului”, a mai spus Popescu.

„Nimeni nu s-a mai confruntat cu situații din acestea cred că de la Tele 7 ABC”, a mai comentat Răsvan Popescu.

Realitatea Media se află în insolvență de aproape opt ani, respectiv din septembrie 2011.

„Domnul Dragea și cei din statul paralel și-au văzut visul cu ochii. În această seară (luni seară, n.r.), în urmă cu o oră, au obținut o decizie de intrare în faliment a Realitatea Media. În acest moment, aparatul din jurul lui Dragnea a reușit să obțină acest lucru în instanță. Noi tot speram că instanța să nu dea această decizie (…) Dragnea și cei din statul paralel, respectiv Coldea, despre care tot vorbesc de atâtea luni și-au văzut visul cu ochii. Au reușit, înaintea campaniei electorale, în această seară, în urmă cu o oră, să obțină o decizie la cererea ANAF, definitivă, de intrare în faliment a Realitatea Media”, a declarat Cozmin Gușă, acționar al Realitatea Media, la Realitatea TV.