Războiul de pe Twitter al lui Trump: „Nu am spus niciodată când ar putea avea loc un atac asupra Siriei”

Publicat: 12 04. 2018, 13:53
Actualizat: 12 04. 2018, 14:02

„Niciodată nu am spus când ar putea avea loc un atac asupra Siriei. Ar putea avea loc foarte curând sau nu. În orice caz, Statele Unite, sub Administrația mea, au făcut o treabă foarte bună pentru eliminearea Stat Islamic din regiune”, a scris Trump pe Twitter.

Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul de la Damsc și Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit ca pretext pentru o intervenție militară. Președintele SUA a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane și rănirea altor aproximativ 1.000. Președintele american s-a consultat cu Franța și Marea Britanie pentru o ripostă militară multinațională în Siria.