REFERENDUM 2012. PDL Dolj a reclamat la Poliție 22 de autocare despre care susține că fac turism electoral

Publicat: 29 07. 2012, 14:48
Actualizat: 29 07. 2012, 14:48
În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunțate live de gândul, reprezentanții PDL Dolj susțin că au depus mai multe plângeri la Poliție în care reclamă că au văzut 22 de autocare înmatriculate în București, Gorj, Ilfov și alte zone din țară au intrat în județ, de mai multe ori, pline cu persoane suspectate de "turism electoral"

În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunțate live de gândul, reprezentanții PDL Dolj susțin că au depus mai multe plângeri la Poliție în care reclamă că au văzut 22 de autocare înmatriculate în București, Gorj, Ilfov și alte zone din țară au intrat în județ, de mai multe ori, pline cu persoane suspectate de „turism electoral”.

Reprezentanții PDL Dolj susțin că echipajele mobile ale democrat-liberalilor au luat toate numerele de înmatriculare ale celor 22 de autocare pe care le-au depistat în trafic, care ar transporta „turiști electorali”, unele dintre ele înmatriculate în București, Gorj și Ilfov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă al PDL, pe lângă autocare, reprezentanții PDL au identificat și patru autoturisme care au intrat de mai multe ori în Craiova.

„Cele 80 de echipaje de mobile PDL supraveghează în continuare drumurile de acces în județ și cele care fac legătura între Craiova și restul județului, monitorizând turismul electoral organizat de USL. Toate autocarele sunt fotografiate și filmate, iar PDL pune la dispoziția organelor abilitate aceste materiale”, a declarat europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Reprezentanții IPJ Dolj sustin că pe numărul de urgență 112 s-a primit un singur apel cu privire la un autoturism.

Polițiștii s-au autosesizat în urma comunicatului de presă al PDL.

„Echipajele de Poliție Rutieră au primit lista numerelor de înmatriculare sesizate de PDL și verifică dacă se găsesc în trafic”, a declarat comisarul șef Adrian Căpraru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.