RELAXARE. Cum vor funcționa cabinetele stomatologice după 15 mai?

Publicat: 05 05. 2020, 10:20
Actualizat: 07 04. 2021, 00:33
Foto: Pixabay

Una dintre relaxările așteptate pe 15 mai este redeschiderea cabinetelor stomatologice. Pentru că ne aflăm totuși în plină pandemie în toate cabinetele de stomatologie vor exista măsuri de protecție atât pentru medici cât și pentru pacienți. 

Pacienții vor merge la stomatolog pe baza unei programări, iar consultațiile nu vor avea loc pe bandă rulantă.

„Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a precizat Norina Forna, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi  pentru Digi24.

Măsurile din cabinetele stomatologice

Pacienții vor fi mai întâi triați și chestionați referitor patologia pe care o au.

„Programările trebuie  să se realizeze la o distanțare orară a consultațiilor. Obligatoriu, la intrarea în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Sălile de așteptare și circuitul individual al pacientului trebuie bine gestionate. Nu se va mai pune problema prezenței mai multor persoane: o singură persoană, fără însoțitor, cu excepția cazurilor în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități. Pentru medicul stomatolog riscurile sunt mari. Fiecare pacient poate fi purtător. Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează. Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore”, a exemplificat Norina Forna.

Medicul stomatolog va avea un echipament de protecție, viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii, mai ales în cazul în care pacientul este covid pozitiv. Toate manoperele trebuie realizate cu multă precauție iar sala va trebui decontaminată între manopere, a declarat Norina Forna.