SACRIFICIU. Ofițer IGSU, mărturii impresionante despre situația medicilor români trimiși în mijlocul focarului de infecție din Italia!

Publicat: 16 04. 2020, 17:10
Actualizat: 16 04. 2020, 17:11

Ofițerul IGSU care, în urmă cu o săptămână, a însoțit, în Italia, o echipă formată din unsprezece medici și trei asistenți, a povestit ce se întâmplă cu personalul medical românesc aflat acum în Regiunea Lombardia, adică exact în mijlocul focarului italian de coronavirus.

Maiorul Joe Stroescu a povestit, prin intermediul Centrului de Presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ce s-a întâmplat cu medicii romîni după ce au ajuns pe teritoriul Italiei.

Acesta a spus că echipa românească a fost repartizată în Spitalele Alessandro Manzoni din Lecco și San Leopoldo Mandic din Merate.

Ofițerul spune că, în primele trei zile, medicii au primit un instructaj cu privire la sistemul de sănătate din Italia, modul de organizare a activității precum și protocoalele medicale locale.

Inițial, românii au fost programați numai în turele de zi și au suplinit lipsa cadrelor medicale italiene, în așa fel încât să poată petrece acasă Paștele catolic, mai ales că personalul medical lucrase, începând cu luna februarie, în fiecare zi.

Spre exemplu, directorul departamentului de urgențe al Spitalului Alessandro Manzoni din Lecco, doctorul Mario Tavola, nu a mai plecat din spital de la începutul lunii februarie.

Conform IGSU, procedurile aplicate de personalul medical din România sunt cele utilizate în medicina de top. Este vorba despre „bronhoscopie diagnostică și terapeutică la pacientul critic, managementul avansat al funcțiilor ventilatorii și hemodinamice, tehnici avansate de nursing”.

În ceea ce privește modul în care italienii înțeleg să respecte regulile de distanțare socială, maiorul Stroescu spune că, acolo, străzile sunt pustii iar mijloacele de transport în comun circulă goale. „Am văzut încă de pe vremea când eram acasă imagini din Italia cu străzile pustii… Șocul este la fel de puternic când ajungi aici, traversezi orașul și după câțiva kilometri abia dacă zărești una, două persoane. La cele câteva magazine alimentare deschise am găsit puțini oameni, mi-au spus că vin doar săptămânal pentru cumpărăturile esențiale”, a spus ofițerul.

În plus, acesta susține că, atunci când ies din case, indiferent de motiv, toți italienii poartă mască, mănuși chirurgicale și semnează, la fel ca în țara noastră, o declarație pe proprie răspundere, în care notează motivul deplasării.

Acolo, cine nu respectă regulile este, imediat amendat, iar în cazul șoferilor se poate ajunge până sechestrarea mașinii.