Șase trenuri au fost anulate pe mai multe rute, în urma deraierii unui tren de marfă în județul Mureș

Publicat: 26 05. 2015, 14:07
Actualizat: 26 05. 2015, 17:00

Trenul de marfă, încărcat cu cărbuni, a deraiat marți dimineață, la ieșirea din stația Vânători, pe magistrala 300, secția de circulație Brașov – Sighișoara.

În urma accidentului a fost întrerupt și traficul rutier, pe DN13C Vânători – Cristuru Secuiesc, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Vânători. Șoferii pot circula pe rutele ocolitoare DN13 Vânători – Sighișoara – Bălăușeri și DN13A Bălăușeri – Praid – Odorheiu Secuiesc.

CFR Călători arată, într-un comunicat de presă, că în urma deraierii unor vagoane ale trenului de marfă, marți și miercuri au fost anulate patru trenuri de călători pe rutele din zona afectată, acestea urmând să circule pe rute deviate.

Astfel, IR 1745 București Nord – Satu Mare a fost anulat pe ruta Brașov – Sighișoara – Copșa Mică – Satu Mare și va circula pe ruta deviată Brașov – Podu Olt – Sibiu – Copșa Mică – Cluj Napoca – Dej – Satu Mare, trenul IR 1746 Satu Mare – București Nord a fost anulat pe ruta Copșa Mică – București Nord și va circula pe ruta deviată Copșa Mică – Sibiu – Podu Olt – Brașov – București Nord, trenul IR 1538 Cluj-Napoca – București Nord a fost anulat pe ruta Cluj-Napoca – Sighișoara – București Nord și va circula pe ruta deviată Cluj Napoca – Deda – Brașov – București Nord, iar trenul IR 1539 Brașov – Cluj-Napoca a fost anulat pe ruta Brașov – Sighișoara – Cluj-Napoca și va circula pe ruta deviată Brașov – Deda – Cluj-Napoca.

De asemenea, în zilele de marți spre miercuri și miercuri spre joi, trenul IR 1741 București Nord – Sighișoara – Cluj-Napoca – Oradea – Satu Mare va fi anulat pe această rută și va circula pe ruta deviată București Nord – Brașov – Deda – Cluj-Napoca – Oradea – Satu Mare, iar trenul IR 1742 Satu Mare – Oradea – Cluj-Napoca – Sighișoara – București Nord va fi anulat pe această rută și va circula pe ruta deviată Satu Mare – Oradea – Cluj-Napoca – Deda – Brașov – București Nord, a precizat CFR Călători.

Legătura cu stațiile din zona afectată va fi asigurată cu trenuri suplimentare între stațiile Copșa Mică – Sighișoara și Brașov – Mureni. Între stațiile Sighișoara-Mureni se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto, potrivit sursei citate.

Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată. Călătorii pot găsi informații despre condițiile de restituire a tarifelor de transport pe www.cfrcalatori.ro.