Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus la Senat un proiect de lege de eliminare a taxei auto

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 19 06. 2012, 06:38
Social-democratul Șerban Nicolae a depus, joi, la Senat, un proiect de lege de eliminare a taxei auto. Senatorul PSD a precizat, că proiectul prevede eliminarea articolelor din Codul Fiscal care reglementează taxa auto, introduse în anul 2006.

Social-democratul Șerban Nicolae a depus, joi, la Senat, un proiect de lege de eliminare a taxei auto. Senatorul PSD a precizat, că proiectul prevede eliminarea articolelor din Codul Fiscal care reglementează taxa auto, introduse în anul 2006. Proiectul mai prevede că actele normative emise în baza acestor reglementări din Codul Fiscal se abrogă, la rândul lor, a menționat Șerban Nicolae.

Senatorul a subliniat că în expunerea de motive a actului normativ se menționează că Guvernul este obligat să găsească o altă modalitate de combatere a poluării.

Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că speră ca ordonanța pentru modificarea taxei auto va fi dezbătută "cu responsabilitate" în Parlament. "Sperăm ca în foarte scurt timp să avem forma finală a ordonanței, sperăm ca această ordonanță să fie dezbătută cu responsabilitate în Parlament, iar moțiunea să fie respinsă", a declarat Vosganian la prezentarea bilanțului Gărzii Financiare pentru 2007. El a spus că în Parlament vor fi discutate și aspecte legate de argumente de moralitate politică, respectiv despre "arta răzgândirii".