Situația financiară a românilor, influențează numărul accidentelor de circulație

Publicat: 20 11. 2012, 19:07
Actualizat: 25 06. 2013, 15:23

Un studiu realizat de Institutul pentru Prevenirea Criminalității relevă faptul că numărul accidentelor de circulație din România se schimbă în funcție de situația economică a țării, cel actual, din plină criză economică, indicând peste 9.000 de accidente, la fel ca la începutul anilor ’90.

Potrivit acestui studiu, în 1990, când numărul mașinilor din România era de maxim două milioane, la nivel național au fost înregistrate 9.700 de accidente rutiere, care s-au soldat cu moartea a 3.782 de persoane.

După 21 de ani, când cifra automobilelor înmatriculate la nivel național a atins cifra de 5,5 milioane, numărul de accidente s-a meținut aproximativ același, 9.200, însă numărul morților a fost de 2.018 persoane, mai mic cu 1.764 de victime.

În acest sens, polițiștii au explicat faptul că scăderea numărului de morți se datorează, în mare parte, de creșterea nivelului de siguranță oferit, prin construcție, de autovehicule, odată cu modernizarea acestora. Studiul demonstrează că dinamica accidentelor rutiere se schimbă și în funcție de situația economică a țării.

Astfel, în perioada 1990 – 2003, numărul accidentelor rutiere a scăzut de la 9.700 până la 6.689, adică a înregistrat o scădere de 31 la sută.

Din 2003 și până în 2008, când România a cunoscut o creștere economică bruscă, s-au înregistrat cu 59,1 la sută mai multe accidente, care au crescut de la 6.689 la 10.645.

Ulterior, din anul 2008, când criza financiară a început să se facă simțită și în România, numărul de accidente a scăzut brusc, cu 12,7 la sută, de la 10.645 până la 9.290.

GRSP România (Parteneriatul Român de Siguranță Rutieră) a organizat, marți, 20 noiembrie, la Radisson Blu din București, un workshop pentru jurnaliști pe tema siguranței rutiere, în care au fost expuse, între altele, date statistice și studii de caz.

Tema sigurantei rutiere a fost abordată din mai multe perspective: umanitară, instituțională, a sănătății publice, cât și din cea de business.