Traficul greu, restricționat în județul Harghita din cauza viscolului și a ninsorii

Publicat: 07 04. 2015, 08:23

Directorul de cancelarie al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu, a precizat că restricția de tonaj pentru traficul greu la 3,5 tone pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Comănești a fost instituită marți, la ora 6.30, din cauza ninsorii viscolite la vârf, în special pe sectorul de drum cuprins între localitățile Lunca de Sus și Lunca de Jos, la solicitarea Secției de Drumuri Naționale (SDN) Harghita, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, se circulă în condiții de iarnă și pe DN 12 C în zona Lacu Roșu, precum și pe DN 13 B Gheorgheni – Praid, prin pasul Bucin, pe un carosabil acoperit cu până la trei centimetri de zăpadă tratată cu antiderapant.

„În Harghita ninge de ieri (luni – n.r.) și la primele ore ale dimineții a început să viscolească în zonele de vârf, în special pe DN 12 A, unde s-a impus măsura restricționării traficului greu la 3,5 tone. Drumarii sunt la datorie și în primele ore ale dimineții au fost împrăștiate pe șoselele afectate de ninsori și de vântul puternic aproximativ 200 de tone de material antiderapant”, a spus Adrian Pănescu.

Meteorologii au afirmat că cel mai consistent strat de zăpadă din județ, de 85 de centimetri, a fost măsurat, marți dimineață, la Bucin, unde continua să ningă viscolit, în unele zone zăpada troienită ajungând la un metru.

La stația meteo Bucin a fost consemnată, până la ora actuală, și cea mai scăzută temperatură din județ, de minus 4 grade Celsius.

Pe celelalte drumuri naționale din județul Harghita traficul se desfășoară normal, pe carosabil partial negru-umed.

Echipaje ale Poliției Rutiere supraveghează traficul în zonele afectate de ninsori și de viscol.

Luni dimineață, meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 20 de județe din nordul, centrul, estul și sud-estul țării, unde începând de luni după-amiază și până marți seară vor fi ploi, lapoviță și ninsori, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 de kilometri pe oră.

Astfel, avertizarea cod galben a fost emisă pentru mai multe județe, între care și județul Harghita. fiind valabilă de luni, ora 15.00, până marți, la ora 20.00.