TURISM. O regiune din Italia oferă sejururi „Covid-19 Free” / „Turiştii vor fi mai liniştiţi decât la ei acasă”

Publicat: 20 05. 2020, 18:27
Actualizat: 20 05. 2020, 18:28
Vizitatorii supraponderali, problematici pentru tururile cu celebrele gondole venețiene/ Sursă FOTO : Pixabay

„În Veneto turiştii vor fi mai liniştiţi decât la ei acasă”, a precizat Luca Zaia, preşedintele acestei regiuni din nord-estul Italiei, a cărei capitală este Veneţia, în cadrul unei videoconferinţe cu ziariştii străini. El a dat asigurări că situaţia este sigură şi că nu trebuie să existe temeri privind contagierea cu noul coronavirus.

Zaia a mai explicat că regiunea „este deja deschisă” şi că s-a numărat printre primele care şi-au deschis porţile şi că Veneţia îi aşteaptă în siguranţă pe turişti.

El susține că această regiune, care primeşte cel mai mare număr de vizitatori din Italia (aproximativ 70 de milioane pe an, cu încasări de 18 milioane de euro), trebuie să-şi revină în urma lipsei de turişti, turismul fiind cel mai afectat sector din cauza crizei coronavirusului.

La întrebarea dacă nu este momentul să fie schimbat modelul turistic masiv cu care se confruntă de atâţia ani Oraşul Canalelor, Zaia a răspuns că, deşi Veneţia va fi deschisă tuturor categoriilor sociale, trebuie studiat un nou tip de sosiri pentru turişti bazat pe rezervări.

Potrivit oficialului italian, citat de Agerpres, turiștii cei care vizitează Veneto vor avea garantată o vacanţă „Covid-19 Free”, având în vedere că datele epidemiologice sunt optime, cu un indice R0 (indice de contagiere) de sub 0,4, fără noi pacienţi la terapie intensivă, de mai multe săptămâni, şi cu reducerea la jumătate a persoanelor infectate, ale căror rezultate sunt deja negative.

Cu un nivel de doi pozitivi la fiecare 1.000 de teste realizate şi 1.820 de morţi, – între care 600 în căminele de bătrâni, Zaia s-a declarat „optimist” în ce priveşte deschiderea sezonului estival.

Preşedintele regiunii Veneto are o susţinere de 90%, potrivit unui sondaj publicat de ziarul local Il Gazzettino, în urma gestionării pandemiei pe care a reuşit să o controleze prin realizarea masivă de teste, potrivit sursei citate.

Restaurantele din Italia se redeschid. Ce reguli stricte de igienă şi distanţare s-au stabilit

Restaurantele din Italia se redeschid, începând din 18 mai, prin respectarea unor norme precise de igienă şi distanţare, informează postul SkyTG24 şi site-ul de profil Gamberorosso.it, relatează Mediafax.

După dezbateri ample privind regulile de funcţionare, Guvernul Giuseppe Conte a aprobat normele propuse de autorităţile regionale. Însă Executivul de la Roma a avertizat că „în cazul în care contagierile reîncep, toate deciziile vor fi anulate”. Vezi aici regulile care vor trebui respectate!