Turiști surprinși de o avalanșă în Munții Vrancei. O persoană a murit

Publicat: 03 03. 2018, 14:22

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că femeia a fost găsită decedată în albia râului Tișița.

„Femeia dispărută în timpul avalanșei din Vrancea a fost găsită decedată în albia râului Tișița. S-au făcut manevre de resuscitare. Victima de 37 de ani a fost găsită în albia râului Tișița, a stat în apă înghețată și acoperită cu zăpadă”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Potrivit acesteia, ceilalți turiști sunt în siguranță.

 

Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în momentul producerii avalanșei în zonă se aflau două grupuri de turiști, însoțiți de salvamontiști.

„Un grup de turiști a trecut de avalanșă, cel de-al doilea a fost surprins. O persoană este dispărută și căutată la această oră”, a spus Cornoiu.

Potrivit acestuia, avalanșa produsă în Munții Vrancei, lângă Cheile Tișiței, a fost una atipică, de scurtă durată.

„Probabil s-a desprins un bloc de zăpadă și a angrenat crengi și pietre. Zăpada acolo este grea, umedă”, a afirmat Cornoiu.

O femeie de 36 de ani a dispărut în urma unei avalanșe care s-a produs în județul Vrancea. Alte persoane sunt blocate pe munte

Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, a declarat că turista surprinsă are 36 de ani.

„Este vorba despre o femeie de 36 de ani prinsă sub zăpadă. Apelul de urgență a fost în jurul orei 12.05, sunt mulți salvatori la fața locului. Celelalte persoane sunt blocate pe munte, nu sub zăpadă, sunt în siguranță. Salvatorii încearcă să o găsească pe femeia dispărută, primii au ajuns la fața locului polițiștii, jandarmii și salvamontiștii din zonă, operațiunea de căutare este în plină desfășurare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

Operațiunea de salvare continuă la ora acestei știri pe versanții de la Cheile Tișiței, o zonă frecventată de numeroși turiști.