Uber România, față de protestul COTAR: Mulți șoferi de taxi deja folosesc aplicația noastră

Publicat: 17 04. 2019, 10:32

„Vrem să colaborăm cu industria de taxi așa cum facem în alte țări. De fapt, mulți șoferi de taxi deja folosesc aplicația noastră. Însă nu vom fi niciodata de acord cu patronatele care se opun tehnologiei și dreptului consumatorilor de a alege. Avem încredere că Guvernul va opta să nu limiteze serviciile de ridesharing, ci să le reglementeze corect, în interesul a milioane de români care folosesc și aceste aplicații și vor să aibă în continuare mai multe opțiuni de transport”, au subliniat miercuri, oficialii Uber România, într-o declarație de presă.

Confederația Operatorilor și Transportorilor Autorizați din România (COTAR) protestează, miercuri, în Piața Victoriei, împotriva proiectului de lege privind activitățile de transport alternativ cu un vehicul cu șofer „VTS”, estimând 5.000 de participanți, în intervalul orar 6:30 – 18:00. Mașinile au început să vină la ora 6:30, iar piața va fi eliberată la ora 18:00, după cum a precizat, pentru MEDIAFAX, Eugen Costan, secretarul general al COTAR.

Astfel, membrii COTAR își continuă protestul început din martie, cerând Guvernului să ia măsuri pentru interzicerea pirateriei și să excludă falșii transportatori de pe drumurile din România. În plus, anterior, membrii Confederației au protestat, în mai multe rânduri, pentru legiferarea companiilor de transport alternativ.

Ordonanța de urgență pentru interzicerea pirateriei în transportul auto a fost publicată în Monitorul Oficial marți, respectiv OUG nr. 21/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, actul normativ fiind adoptat de Guvern la data de 29 martie.

„Am spus foarte clar, și nu mă schimb, că pregătim să legiferăm și să reglementăm și tot ceea ce înseamnă VTS, platforme, Uber, Taxify. Acest lucru se va întâmpla. Există un grup de lucru care de două săptămâni se ocupă de acest subiect și din acest grup de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Transportului, Finanțelor, Autorității Rutiere Române, Ministerului Dezvoltării Regionale. Suntem aproape pe final cu o formulă pe care, evident, o vom pune în transparență și vom aștepta observațiile tuturor actorilor implicați în acest subiect. Dar, ceea ce mi-am dorit și ne dorim la nivelul Guvernului este să oferim cadrul concurențial echitabil pentru absolut toată lumea și nu să blocăm sau să favorizăm pe cineva”, a afirmat Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, luni, la Palatul Victoria.

Reprezentanții FORT susțin că miercuri va fi pus în dezbatere publică acest al doilea act normativ și că acesta este deja contestat de reprezentanții transportatorilor.