Un bulgar a încercat să introducă în țară zeci de PISTOALE cu gaze și cu aer comprimat

Publicat: 03 04. 2019, 14:54

Marți, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar N.S., în vârstă de 38 de ani. Acesta transporta diverse produse din Bulgaria, pentru o firmă din Lituania.

Polițiștii de frontieră au găsit, în compartimentul de marfă, patru colete în care erau 69 de pistoale neletale cu gaze, calibru 9 mm și 6 arme cu aer comprimat neletale, calibru 5,5 mm.

Cu ocazia verificărilor, cetățeanul bulgar a declarat că este șoferul unei firme de curierat, iar acesta nu a putut prezenta autorizațiile speciale pentru a transporta armele pe teritoriul României.

Polițiștii de frontieră au sesizat Serviciul de Arme Explozibili și Substanțe Periculoase al IPJ Dolj, iar pistoalele și puștile, în valoare de 11.400 lei, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Foto: Poliția de Frontieră Română