Un martor surpriză în accidentul din Grecia: a spus că a fost alături de șoferul român în camionul care a provocat accidentul soldat cu 5 morți și peste 20 de răniți

Publicat: 07 10. 2014, 16:36
Actualizat: 06 02. 2019, 10:50

Potrivit postului de televiziune Skai, bărbatul, a cărui identitate nu a fost dată publicității, a vorbit cu localnici dintr-un sat aflat în apropiere de locul accidentului și i-a întrebat unde este cea mai apropiată secție de poliție. El pare să fi suferit răni ușoare în accident, precizează Skai, fără a furniza alte detalii.

Autoritățile elene nu erau la curent cu privire la prezența unei a doua persoane în camion.

Șoferul român de TIR, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a pierdut controlul vehiculului pe autostrada Egnatia, între orașele Veria și Salonic, lovind peste 30 de mașini staționate din cauza unor lucrări pe carosabil. Patru persoane au murit în coliziunile multiple care au avut loc, iar a cincea a decedat ulterior la un spital în Salonic. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în accident, inclusiv doi copii, care se aflau în stare critică luni.

 

 

Șoferul TIR-ului a afirmat în depoziția inițială că i-au cedat frânele, pe o porțiune de pantă, în coborâre, a drumului, și că nu a reușit să reia controlul asupra vehiculului. El a fost audiat, luni, de magistrați și o nouă ședință este programată pentru joi, timp în care cetățeanul român rămâne în custodia autorităților elene.

„La data de 6 octombrie 2014, a avut loc audierea mai multor persoane implicate în accidentul rutier produs duminică, 5 octombrie 2014, pe autostrada Egnathia, din nordul Greciei, în care a fost implicat un autocamion înmatriculat în România. Cetățeanul român, șofer al autocamionului înmatriculat în România, a fost adus de poliție la sediul tribunalului competent, fiind audiat de magistrați. Pe parcursul audierilor, cetățeanul român a fost asistat de un avocat ales, precum și de un traducător autorizat. Șoferul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat transmis luni seară de MAE.

Autoritățile elene l-au inculpat pentru omor din culpă și pe administratorul firmei care efectua lucrări pe autostradă, suspectul urmând să fie audiat marți de magistrați.