Un polițist din Capitală, rănit grav. Când i-a făcut semn să oprească, șoferul a accelerat și l-a luat pe capotă

Publicat: 02 08. 2015, 14:05

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecției străzii Nicolae Caramfil cu Șoseaua Pipera, unde polițistul era împreună cu alți agenți de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Polițistul i-a făcut semn șoferului să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat, l-a lovit, acesta a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Șoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins de polițiști la aproximativ doi kilometri, în Pipera, județul Ilfov, după ce a lovit un scuar și apoi, din cauza vitezei, a fost proiectat într-un gard. Agenții de la Rutieră spun că șoferul mirosea a alcool.

Polițistul are politraumatisme, fiind internat în stare gravă la Spitalul de Urgență Floreasca.

Șoferul care l-a lovit pe polițistul de la Rutieră, cetățean turc, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.