Victor Negrescu anunță următorii pași în dosarul Schengen

Publicat: 09 12. 2022, 15:21
Victor Negrescu, europarlamentar

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță într-o postare pe pagina sa de Facebook care vor fi pașii care urmează să fie făcuți în viitorul apopiat pentru ca România să intre în sfârșit în Schengen.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare va avea loc la inițiativa grupului social-democrat din Parlamnetul European o sedință comună la care vor lua parte membrii Consiliului și cei ai Comisiei Europene pentru a discuta despre aderarea României la Schengen și pentru a prezenta pașii care vor trebui urmați în acest sens.

De asemenea, PSD va pune subiectul pe agenda viitoarei ședințe de pregătire a Consiliului European, mai spune europarlamentarul român.

„Săptămână viitoare Consiliul şi Comisia Europeană au fost chemate în Parlamentul European, la inițiativa Grupului social-democrat, pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen şi pentru a prezenta care sunt următorii paşi de urmat pentru realizarea acestui obiectiv. Să sperăm că celelalte grupuri politice vor susține demersul.

Tot săptămâna viitoare, Partidul Social Democrat va pune subiectul pe agenda şedinței de pregătire a Consiliului European organizată de stânga europeană cu şefii de stat şi de guvern. De altfel, guvernele social-democrate din Germania şi Spania şi ministrul de interne social-democrat din Luxemburg au fost ieri printre cei mai puternici susținători ai României prin intervențiile lor din Consiliul de Justiție şi Afaceri Interne.
Nu cedăm! Rămâne de văzut dacă dreapta europeană, din care face parte cancelarul austriac, ne urmează exemplul”, scrie europarlamentarul Victor Negrecu într-o postare pe Facebook .
Vă reamintim că România și Bulgaria rămân cel puțin deocamdată în afara spațiului Schengen, după ce Austria și Olanda s-au opus aderării celor două țări în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne de joi.
Austria s-a opus aderării ambelor țări, în timp ce Olanda s-a împotrivit doar aderării Bulgariei, dar cum candidaturile Bucureștiului și Sofiei au venit „la pachet”, decizia Olandei a afectat, practic, și România.