Bogdan Moleșag, toboșarul Up to Eleven și cameraman la Prima TV, rănit la Colectiv, a ajuns cu bine în Belgia

Publicat: 08 11. 2015, 13:48

Bogdan Moleșag, căruia prietenii îi spun Bobo, se afla în clubul Colectiv în momentul izbucnirii incendiului din 30 octombrie, numărându-se printre persoanele grav rănite în această tragedie.

El s-a numărat printre persoanele rănite care au fost transportate sâmbătă cu două aeronave C-27 J Spartan la spitale din Olanda și Belgia.

„Bobo a ajuns în Belgia”, a anunțat pe Facebook o apropiată a lui Bogdan Moleșag. Aceasta a precizat că au existat câteva probleme în privința stării lui de sănătate pe durata transportului, dar medicii au reușit să îl stabilizeze și acum tânărul se află într-un spital din Belgia.

Acesta a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului în incendiul din clubul Colectiv, după cum au spus alți prieteni ai acestuia pe Facebook.

„Prietenul nostru Bobo Bogdan se află în spital și luptă în fiecare clipă pentru viața, tinerețea și viitorul lui (…) A fost acolo, în ‪#‎colectiv‬, la locul tragediei, alături de colegii de formație, să susțină lansarea celor de la ‘Goodbye to Gravity’. Din păcate, colegul și prietenul său Laurențiu Vârlan nu mai este printre noi, iar Liviu Popescu se află în spital. Îmi permit să vă rog să-i ajutați în primul rând prin gândurile voastre pline de iubire și lumină”, a scris un apropiat al lui Bogdan Moleșag pe Facebook.

Laurențiu Vârlan a fost chitaristul formației Up to Eleven și a decedat în incendiul din Colectiv. Liviu Popescu este basistul aceleiași trupe și a fost la rândul său rănit în incendiu, fiind internat în stare gravă.

Pe de altă parte, cei care vor să îl ajute pe Bogdan Moleșag pot să doneze bani în conturile deschise pe numele fratelui acestuia, Cosmin Moleșag, ale cărui coordonate pot fi găsite pe pagina de Facebook a emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, de la Prima TV, televiziune la care tânărul lucra pe postul de cameraman.

De asemenea, apropiații tânărului au lansat pe Facebook acțiunea „The Guardian” pentru Bogdan Moleșag, o licitație online deschisă până pe 16 noiembrie, în care cei interesați îl pot ajuta pe acesta cu sume începând de la 50 de euro, în schimbul unei fotografii, intitulată „The Guardian”, care este prezentată și pe pagina evenimentului.

„Acesta poartă numele de ‘The Guardian’ și pot spune despre ea că este una foarte specială pentru cea care a realizat-o, marcând o răscruce a vieții sale. A fost creată în urma depășirii unor momente grele cu care acesta s-a confruntat anul trecut devenind un simbol personal al propriei puteri, credințe, determinări și voințe. Scopul acestei licitații fiind unul umanitar, realizatoarea fotografiei nu dorește ca numele ei să fie public pentru că în aceste momente important este Bogdan! Fotografia are dimensiunile de 70 cm x 70 cm și este unicul print, asta înseamnă că cel/cea care o va achiziționa va fi singurul ei posesor”, se spune într-un anunț publicat pe pagina de Facebook a acțiunii „The Guardian” pentru Bogdan Moleșag.

Bilanțul persoanelor decedate în tragedia din clubul Colectiv a ajuns la 44, după ce duminică au murit alți trei răniți internați în spitale din București, iar alți nouă au decedat sâmbătă, șapte în clinici din Capitală și doi în Olanda, unde au fost transferați.